Dan Șucu, devenit de curând acționar la Rapid după ce a cumpărat 50% din acțiunile clubului, devine acționar majoritar într-una dintre cele mai importante trusturi de presă din România.
Milionarul de la „Imperiul Leilor” și deținătorul brandului de mobilă „Mobexpert”, Dan Șucu, se implică acum și în domeniul mass-media.
Potrivit Profit.ro, Șucu a cumpărat o creanță pe care ING Bank o avea la trustul de presă Mediafax Group, care se află în insolvență de 7 ani.
Acționarul de la Rapid va intra în industria media prin compania Mediamex, pe care acesta o deține. Șucu a semnat un contract cu ING Bank prin care este cesionată creanța de 11,7 milioane de euro.
Astfel, milionarul deține peste 50% din masa credală, iar următorul său pas va fi să transforme creanța în active, pentru a deveni acționarul majoritar al trustului de presă.
„Administratorul judiciar a fost notificat cu privire la contractul de cesiune de creanță intervenit între MediaMex Investment și ING Bank, prin care creditorul garantat ING Bank NV a cesionat creanța sa totală deținută față de societățile din grup (în cuantum de 11.270.235 EUR, ulterior amendat prin act adițional până la un cuantum total de 11.770.235 EUR) către MediaMex Investment SRL.
Administratorul judiciar a fost notificat și cu privire la semnarea Convenției de plată a debitelor în afara perioadei de reorganizare dintre Mediafax Group SA – prin administrator special – și Mediamex Investment SRL în calitate de creditor garantat”, scrie în comunicatul transmis după realizarea mutării.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER